ANPCV coordonează consolidarea răspunsului echipelor multidisciplinare teritoriale din Bălți prin sesiuni de formare

11.09.2026

Un răspuns coordonat la cazurile de violență depinde nu doar de pregătirea specialiștilor, ci și de implicarea autorităților care asigură condițiile pentru participarea acestora la formare și pentru aplicarea în practică a competențelor dobândite. În acest context, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV) a desfășurat, la 10 septembrie 2026, o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților publice locale din municipiul Bălți, dedicată reluării sesiunilor de formare a membrilor echipelor multidisciplinare.

 

Întrevederea a avut drept scop coordonarea formărilor, respectiv informarea reprezentanților autorităților locale cu privire la programul de formare, sensibilizarea acestora asupra importanței participării specialiștilor desemnați în echipele multidisciplinare și identificarea unor modalități concrete de susținere a participării acestora la sesiunile planificate, iar în al doilea rând, prezentarea modelului de prevenire, precum și rolul angajatorilor în facilitarea participării specialiștilor și necesitatea unei coordonări mai eficiente între instituțiile implicate

La ședință au participat reprezentanți ai Primăriei municipiului Bălți, ai autorităților publice locale, ai serviciilor de asistență socială, sănătate, educație, poliție și probațiune, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai serviciilor sociale.

gbghgfh

Formarea urmărește consolidarea competențelor necesare pentru identificarea formelor de violență și a factorilor de risc, managementul cazurilor, intervenția centrată pe nevoile victimei, cooperarea intersectorială și aplicarea mecanismului de intervenție al echipelor multidisciplinare. Abordarea comună permite specialiștilor din diferite sectoare să își coordoneze mai eficient acțiunile și să înțeleagă rolul fiecărei instituții în parcursul unui caz.

Pentru municipiul Bălți, sesiunea de formare este planificată pentru perioada 28 septembrie – 30 octombrie 2026 și va include șase zile de formare cu prezență fizică și o sesiune online de supervizare și follow-up. În total, este prevăzută participarea a 26 de specialiști.

gvnvn

 

Implicarea autorităților publice locale este esențială pentru continuitatea procesului de formare și pentru consolidarea funcționării echipelor multidisciplinare la nivel local. Participarea specialiștilor din diferite sectoare în cadrul acelorași sesiuni creează premise pentru dezvoltarea unui limbaj profesional comun și pentru o mai bună coordonare a intervențiilor în cazurile de violență.

Reluarea sesiunilor de formare în municipiul Bălți face parte din eforturile ANPCV de a consolida capacitățile specialiștilor prin Programul Național de Formare și Specializare a Profesioniștilor în Domeniul Prevenirii și Combaterii Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie pentru anii 2025–2027.

hjk

ANPCV va continua dialogul cu autoritățile publice locale și instituțiile responsabile din teritoriu pentru a asigura participarea specialiștilor la sesiunile planificate și pentru a consolida capacitatea echipelor multidisciplinare de a oferi un răspuns coordonat, prompt și centrat pe nevoile persoanelor afectate de violență.

Sesiunile de formare sunt organizate de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie cu suportul financiar al Băncii Mondiale, în cadrul Programului Național de Formare și Specializare a Profesioniștilor în Domeniul Prevenirii și Combaterii Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

 

Dacă ești în pericol imediat sau ești martor/ă la un caz de violență, sună la 112.

0 8008 8008 – Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete
Poți apela gratuit și confidențial, 24/7, dacă treci prin violență sau ai nevoie de sprijin. Poți primi consiliere, informații despre drepturile tale și îndrumare către serviciile de protecție și asistență disponibile. (MMPS) 

 060 85 99 88 – Centrul de Justiție Familială al Poliției – sprijin specializat pentru victimele violenței în familie și ale violenței sexuale. (MAI) 

 116 111 – Telefonul Copilului – gratuit și confidențial, pentru copii și pentru situațiile în care un copil are nevoie de ajutor.

 Dacă nu poți vorbi la telefon, poți cere ajutor în scris pe www.eviolenta.md