ANPCV lansează apelul de selecție pentru extinderea rețelei de formatori naționali
Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie anunță lansarea concursului pentru selectarea a 10 formatori care vor completa rețeaua de formatori naționali în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.
La concurs pot participa specialiști care au experiență profesională de cel puțin 3 ani, au abilități de a planifica, proiecta, derula, evalua şi revizui activități de formare şi/sau programe de formare.
Formatorii selectați vor contribui la formarea inițială și specializată a profesioniștilor implicați în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, prin participarea activă la sesiuni de instruire dedicate răspunsului multidisciplinar la cazurile de violență.
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
a) integritate: fără antecedente penale sau implicare în cazuri de violență, hărțuire sexuală sau alte abateri etice ori legale;
b) să dețină diplomă de studii superioare relevante în domeniul social, educațional, juridic, psihologic sau alt domeniu conex prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și violenței în familie;
c) să prezinte CV-ul formatorului, în care să se detalieze experiența corespunzătoare cursului/ programului de instruire oferit;
d) să dețină minimum 3 ani de experiență practică în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor, a violenței în familie sau în alte domenii conexe (asistență socială, psihologie, educație, justiție etc.);
e) să dețină capacitatea de a adapta conținutul la nevoile specifice ale grupurilor țintă (profesioniști din domeniul social, poliție, educație, sănătate etc.);
f) să prezinte recomandări din partea unor instituții recunoscute sau organizații care au colaborat anterior cu prestatorul în activități de formare;
g) să gestioneze eficient procesele de formare, inclusiv pregătirea materialelor didactice și monitorizarea progresului participanților.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă:
1. Curriculum vitae (cu evidențierea experienței relevante în domeniu);
2. Scrisoare de intenție;
3. Copia actului de identitate;
4. Copii ale diplomelor și certificatelor de formare, specializare, studii etc.
5. Copia certificatului de absolvire a cursurilor de formator;
6. Alte documente relevante, după caz (ex: recomandări, portofoliu de activități de formare desfășurate etc.).
Candidații vor fi selectați de către comisia de concurs şi aprobați prin ordinul ANPCV. Persoanele aprobate sunt incluse în rețeaua de formatori. Informații suplimentare: Regulamentul de selecție este disponibil aici.
Rezultatele concursului se publică pe pagina web a Agenție în termen de 2 zile lucrătoare de la aprobarea acestora de către ANCPV.
Candidații sunt rugați să completeze formularul online, până la 15 februarie 2026, disponibil la următorul link.