Consiliul Național Coordonator în Domeniul Prevenirii și Combaterii Violenței Împotriva Femeilor și Violenței în Familie este un organ consultativ care își desfășoară activitatea pe lângă Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (în continuare - Agenția), în conformitate cu prevederile Legii nr. 45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Consiliul este creat în scopul monitorizării modului de implementare a politicii statului în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și violenței în familie, precum și a tratatelor internaționale din domeniu la care Republica Moldova este parte.
Consiliul asigură colaborarea dintre autoritățile și structurile organizaționale cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, precum și cooperarea acestora cu organizațiile necomerciale naționale și organizațiile internaționale.
Consiliul servește ca platformă pentru dezbateri în procesul de implementare, la nivel național și local, a politicilor de prevenire și combatere a tuturor formelor de violență reglementate de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (în continuare - Convenția de la Istanbul), ratificată prin Legea nr. 144/2021.
Consiliul are următoarele funcții de bază:
1) promovarea abordării intersectoriale în documentele de politici naționale de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei împotriva femeilor și violenței în familie;
2) asigurarea unui mecanism de coordonare a activităţilor orientate spre prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor și violenței în familie;
3) asigurarea înlăturării problemelor/lacunelor normative și operaționale în procesul de implementare a cadrului normativ și a documentelor de politici în domeniu;
4) asigurarea platformei de interacțiune multisectorială dintre autoritățile, instituțiile publice și structurile organizaționale cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, precum și cooperării acestora cu mediul academic, organizațiile necomerciale naționale și organizațiile internaționale.
Sistemul informațional de management a informației VBG
Asigurarea educației de calitate prin prisma prevederilor Convenției de, 2024 la Istanbul
Proces-verbal al CNC, 27.03.25
Proces-verbal. Ședința CNC din 22.11.24
Hotărâre Consiliul Coordonator


