Republica Moldova consolidează răspunsul instituțional la violența împotriva femeilor prin aplicarea legislației și dezvoltarea sistemului național de date
Inițiem un nou proiect strategic care va consolida aplicarea legislației și sistemul național de date în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.
Demersul reprezintă un pas important pentru creșterea siguranței femeilor și fetelor din Republica Moldova și pentru consolidarea unui răspuns instituțional mai rapid, mai coerent și mai eficient.
Obiectivul numărul 1 se referă la evaluarea cadrului legislativ și a impactului modificărilor adoptate în perioada 2021–2025.
În ultimii cinci ani, cadrul normativ în domeniul prevenirii și combaterii violenței a fost supus unor reforme importante, menite să îmbunătățească protecția victimelor, să responsabilizeze instituțiile și să alinieze Republica Moldova la standardele internaționale și europene.
Prin acest proiect va fi realizată o evaluare comprehensivă a legislației modificate în perioada 2021–2025, cu accent pe:
• măsurarea impactului real al modificărilor adoptate asupra protecției femeilor;
• analiza gradului de aplicare a noilor prevederi în practică;
• identificarea eventualelor necorelări sau incoerențe între acte normative;
• determinarea blocajelor instituționale sau procedurale care afectează implementarea.
Această evaluare va permite identificarea normelor care nu sunt aplicate corespunzător și a cauzelor acestui fenomen — o provocare majoră, care influențează direct accesul victimelor la protecție, sprijin și justiție. În baza constatărilor, vor fi formulate recomandări concrete pentru ajustarea cadrului normativ, eliminarea necorelărilor și consolidarea alinierii acestuia la acquis-ul Uniunii Europene și la Convenția de la Istanbul.
Al doilea obiectiv vizează consolidarea mecanismului național de colectare și integrare a datelor privind violența împotriva femeilor și violența domestică, prin operaționalizarea eficientă a sistemului VioData.
Un sistem funcțional de date este esențial pentru ca fiecare caz să fie urmărit corect, pentru ca intervențiile să nu fie fragmentate între instituții și pentru ca politicile publice să fie construite pe realități, nu pe estimări.
În acest context, aproximativ 3.000 de specialiști vor fi instruiți pentru:
• aplicarea uniformă a indicatorilor aprobați prin Hotărâre de Guvern;
• colectarea și raportarea corectă a datelor dezagregate;
• adaptarea sistemelor informaționale instituționale pentru transmiterea coerentă a datelor;
• asigurarea calității, comparabilității și confidențialității informațiilor.
Scopul este dezvoltarea unui sistem bazat pe evidență, care să permită politici publice fundamentate pe date reale și comparabile, precum și o coordonare interinstituțională eficientă, orientată spre protecția victimelor și prevenirea violenței.
Proiectul „Consolidarea capacităților instituționale și a sistemelor de date pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice” va fi realizat cu sprijinul Uniunii Europene.