ANPCV și societatea civilă au adoptat o rezoluție comună pentru coordonarea priorităților în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie

15.04.2024

La inițiativa Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), pe 12 martie 2024, au avut loc discuții constructive între ANPCV și reprezentanții societății civile, în cadrul cărora a fost subliniată necesitatea de coordonare a priorităților și activităților comune în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.

În cadrul mandatului său, ANPCV Republica Moldova este responsabilă de implementarea politicilor publice pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței în familie. Agenția asigură realizarea la nivel național a prevederilor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), adoptată la 11 mai 2011 și ratificată prin Legea nr. 144/2021. ANPCV coordonează activitățile interinstituționale, facilitează cooperarea și dialogul cu sectorul public, sectorul necomercial și societatea civilă, contribuind la consolidarea protecției drepturilor femeilor împotriva oricăror forme de violență.

Discuțiile au evidențiat importanța unei societăți civile active și informate, care poate contribui semnificativ la reformele necesare și la construirea unui viitor sigur pentru femei și copiii din Republica Moldova, un viitor în care aceștia beneficiază de protecție, drepturi egale și sisteme eficiente de prevenire și combatere a violenței în bază de gen.

În urma dialogului consultativ, a fost adoptată o rezoluție comună, care reflectă concluziile și recomandările discutate.

Această rezoluție va fi prezentată și supusă dezbaterii în cadrul primei ședințe a Consiliului Național Coordonator în Domeniul Prevenirii și Combaterii Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, contribuind la consolidarea acțiunilor comune în acest domeniu crucial.