ANPCV a organizat o nouă ședință de coordonare cu ONG-urile și societatea civilă, alături de partenerii de dezvoltare
Pentru a consolida cooperarea și dialogul dintre Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), sectorul public, organizațiile neguvernamentale, diaspora și societatea civilă, astăzi a avut loc o nouă ședință pe Platforma de coordonare cu ONG-urile și societatea civilă.
În deschiderea ședinței, Viorica Țîmbalari, directoarea ANPCV, a evidențiat importanța acestei platforme în vederea asigurării unui dialog continuu și a unui spațiu participativ, unde se analizează provocările din domeniu, dar și progresele înregistrate.
„Transparența este un principiu fundamental în relația noastră cu ONG-urile și societatea civilă. Comunicarea ne ajută să identificăm punctele în care este necesar să ne unim forțele și să găsim soluții pentru dificultățile cu care ne confruntăm”, a menționat Viorica Țîmbalari.

Totodată, a subliniat necesitatea unei cooperări strânse între sectorul public și societatea civilă, astfel încât serviciile destinate victimelor să fie accesibile, eficiente și adaptate nevoilor reale. Un punct important pe agendă a fost analiza mecanismelor de finanțare, în special provocările pe care ONG-urile le întâmpină în accesarea resurselor și în menținerea sustenabilității serviciilor.

Principalele subiecte discutate în cadrul întrunirii au fost:
- Poziția societății civile referitoare la proiectul Legii cu privire la modificarea unor acte normative privind migrarea autorităților administrative centrale (21/CS/2025) în partea ce vizează intenția de trecere a ANPCV din subordinea Guvernului Republicii Moldova în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS);
- Necesitatea cumpărării de către stat a serviciilor sociale furnizate de organizațiile neguvernamentale, pentru a garanta sustenabilitatea acestora;
- Finanțarea serviciilor pentru victime, inclusiv diversificarea surselor de sprijin pentru ONG-uri prin extinderea mecanismului de redirecționare a 2% din impozitul pe venit;
- Serviciile sociale – necesitatea unei abordări coordonate la nivel național pentru a uniformiza și facilita accesul la sprijin în toate regiunile țării;
- Operaționalizarea serviciilor mobile, pentru a permite intervenții rapide și sprijin direct în comunități;
- Implementarea programelor de prevenire în școli și grădinițe, pentru creșterea gradului de conștientizare asupra diferitor forme de abuz și violență.
Evenimentul, desfășurat la Casa Guvernului, a reunit aproximativ 50 de reprezentanți/reprezentante ai/ale organizațiilor neguvernamentale și ai/ale partenerilor de dezvoltare.

Pentru ANPCV, această platformă de coordonare reprezintă un instrument-cheie în consolidarea parteneriatului cu societatea civilă, facilitând un schimb constant de informații. Prin intermediul acestui mecanism de dialog, ANPCV își propune să crească eficiența în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, asigurând o mai bună coordonare a eforturilor și implementarea unor soluții durabile, adaptate realităților din comunitate. De asemenea, acest cadru de colaborare permite identificarea lacunelor din sistem, optimizarea serviciilor și promovarea unor politici publice care să răspundă nevoilor reale ale victimelor și ale societății.
