Lansarea a două programe naționale pentru consolidarea sistemului de prevenire și protecție împotriva violenței
Două programe naționale pentru consolidarea sistemului național de prevenire și protecție împotriva violenței sunt lansate de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), în parteneriat cu UN Women Moldova și UNICEF Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
· Programul Național de Prevenire a Violenței;
· Programul Național de Consolidare a Capacităților Echipelor Multidisciplinare.
Inițiativele strategice au scopul de a consolida sistemul național de prevenire și protecție împotriva violenței.
Acestea inițiative sunt concepute pentru a sprijini direct femeile și copiii afectați de violență, printr-un sistem mai bine pregătit, conectat și adaptat la nevoile oamenilor. Prin Programul de Consolidare a Capacităților, echipele multidisciplinare vor primi instruiri continue, bazate pe un o curriculum acreditat, pentru a interveni eficient, empatic și coordonat în cazurile de violență.
În același timp, Programul Național de Prevenire a Violenței se axează pe activități educaționale și comunitare menite să reducă incidența violenței, promovând relații sănătoase, sprijin reciproc în comunitate și o cultură a nonviolenței.
În deschiderea oficială, Viorica Țîmbalari, directoarea ANPCV a menționat că „Aceste două concepte nu sunt simple inițiative. Ele reflectă o viziune strategică comună, construită pe experiența din teren, pe lecțiile învățate și pe angajamentul nostru de a răspunde real nevoilor beneficiarilor. Programele vor fi implementate pe parcursul a 18 luni, iar rezultatele obținute ne vor permite să le adaptăm și să le extindem la nivel național.”

Ivona Paunovich-Bishevac, managera proiectului EVOLVE4GE, UN Women Moldova a salutat eforturile proactive ale Agenției Naționale în dezvoltarea celor două programe naționale esențiale, pentru a interveni eficient și coordonat în cazurile de violență asupra femeilor și copiilor, menționând că „Crearea ANPCV este un pas revoluționar pentru Republica Moldova și transmite un mesaj clar: dreptul femeilor de a trăi fără violență este o prioritate națională” și a subliniat importanța acestor programe pentru asigurarea unui răspuns coerent, centrat pe victime.

Valentina Bordian, coordonatoare schimbări sociale și comportamentale UNICEF Moldova, a evidențiat legătura directă dintre violența asupra femeilor și cea asupra copiilor, accentuând necesitatea unui răspuns coordonat „Violența împotriva femeilor și violența împotriva copiilor nu sunt fenomene separate. Ele coexistă, se întrepătrund, se amplifică una pe cealaltă. Așadar, prevenirea și intervenția timpurie sunt esențiale. Iar asta înseamnă să lucrăm simultan pe două planuri: cu comunitățile și familiile, dar și cu specialiștii care trebuie să intervină - coordonat, eficient și cu empatie.”

Menționăm că, ambele inițiative urmăresc același obiectiv: consolidarea unui sistem eficient, coordonat și sustenabil, axat pe prevenire, colaborare intersectorială și intervenții adaptate nevoilor reale ale femeilor, copiilor și familiilor.
Evenimentul de lansare a inițiativelor a reunit reprezentanți/te ai/ale autorităților publice centrale și locale, organizații internaționale și societatea civilă.

Participanții/ele au subliniat relevanța și necesitatea celor două inițiative și și-au exprimat deschiderea pentru a contribui la implementarea și îmbunătățirea acestora într-un exercițiu de co-creare a unor soluții durabile și sustenabile.
Programele sunt dezvoltate la inițiativa Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, în parteneriat cu UN Women Moldova și UNICEF Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Proiectul EVOLVE4GE și ECHO EU Civil Protection & Humanitarian Aid, în colaborare cu compania Civitta și Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”.
Prezentare Planul de dezvoltare a Programului Național de Prevenire a Violenței