Femei condamnate pentru că s-au apărat

02.08.2025

Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), în parteneriat cu Oficiul Avocatului Poporului și cu sprijinul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, inițiază un studiu de profunzime privind modul în care statul răspunde în cazurile fetelor și femeilor victime ale violenței care ajung în detenție pentru infracțiuni comise împotriva agresorilor lor.

Intitulat „Evaluarea răspunsului statului la cazurile fetelor și femeilor victime ale violenței în bază de gen care au săvârșit infracțiuni în raport cu agresorii săi”, studiul urmărește să investigheze patru dimensiuni critice precum eficiența măsurilor de prevenire a escaladării violenței, accesul victimelor la justiție, condițiile de detenție și sprijinul pentru reintegrare socială și reducerea riscului de recidivă.

Demersul vine ca reacție la concluziile formulate în Raportul GREVIO din octombrie 2023 privind aplicarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova. Raportul atrage atenția că aproape 40% dintre femeile aflate în detenție au fost condamnate pentru uciderea partenerilor în contextul violenței domestice, ceea ce indică deficiențe grave în răspunsul instituțional la cazurile de violență de gen.

penitenciar

Pentru a înțelege mai bine aceste situații și pentru a colecta date relevante din perspectiva victimelor, echipa de cercetare a efectuat recent o vizită de documentare la Penitenciarul pentru femei Rusca. În cadrul vizitei, specialiștii au purtat discuții directe cu 35 de femei și fete condamnate pentru fapte comise în contextul abuzului domestic sau sexual. Aceste mărturii oferă o imagine complexă a circumstanțelor de viață care au condus la condamnare, dar care adesea rămân neanalizate din perspectiva statutului de victimă.

„Am ascultat istoriile unor femei care, în lipsa unui sprijin real din partea autorităților, s-au trezit singure în fața violenței, iar singura lor cale de supraviețuire a fost să riposteze. Această realitate nu mai poate fi ignorată. Avem responsabilitatea să înțelegem, să corectăm și să prevenim astfel de traiectorii dureroase”, subliniază Viorica Țîmbalari, directoare ANPCV.

sedinta

Rezultatele studiului vor sta la baza unor recomandări de politici publice, reforme legislative și intervenții instituționale menite să prevină astfel de cazuri, să asigure un tratament echitabil în instanță și să ofere femeilor aflate în detenție sprijin pentru reintegrare și vindecare.

atelier

Această inițiativă se înscrie în mandatul legal al ANPCV, instituția responsabilă de coordonarea, monitorizarea și evaluarea politicilor de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie. Prin asemenea demersuri, Agenția contribuie activ la identificarea lacunelor sistemice, propune soluții bazate pe dovezi și promovează un răspuns instituțional integrat, centrat pe drepturile victimelor.