Convenția de la Istanbul în Republica Moldova: Rezultatele obținute și direcțiile pentru viitor
Rezultatele-cheie obținute până în prezent în cadrul proiectului Consiliului Europei „Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”, dar și direcțiile spre care trebuie să se îndrepte țara noastră pentru a construi o societate fără violență împotriva femeilor au fost principalele subiecte de discuție din cadrul conferinței naționale „Implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Europei și Agenția Națională de Prevenirea și Combaterea Violenței față de Femei și a Violenței în Familie și a adunat pe aceeași scenă oficiali guvernamentali, parteneri, experți internaționali privind violența împotriva femeilor și violența în familie, dar și reprezentanți și reprezentante din diferite instituții de profil.
Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău: „Recunoscând eforturile valoroase depuse de autoritățile din Republica Moldova, este crucial să se continue implementarea recomandărilor formulate în Raportul de bază GREVIO din 2023. Este necesar să fie adoptat un pachet legislativ care să modifice legea existentă privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței în familie. Acesta include îmbunătățirea colectării datelor, abordarea dimensiunii digitale a violenței și asigurarea protecției pentru grupurile vulnerabile, precum femeile migrante și refugiate, femeile în vârstă, femeile cu dizabilități, femeile din zonele rurale, atât prin lege, cât și prin practică. Consiliul Europei înțelege complexitatea acestor provocări. Prin proiectul „Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova”, vom continua să asistăm Republica Moldova.”

Viorica Țîmbalari, Directoarea generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie: „În acest an, am pus în capul mesei necesitățile femeilor și cum putem să ne unim eforturile ca să răspundem așteptările lor. Formarea este o problemă la care trebuie să lucrăm foarte mult, pentru că specialiștii noștri, pe lângă salariile mici, se confruntă cu provocări precum volumul mare de muncă și nevoia acută de instruiri. Am remarcat că fiecare specialist își cunoaște mandatul său, dar fără o coordonare multidisciplinară la nivel local este greu să avem o abordare în care femeia să beneficieze de toate serviciile pe care le avem în țară. Nu este suficient doar polițistul sau asistentul social să-și facă treaba, acest management de cazuri trebuie să fie făcut la o masă rotundă, de către toți cei implicați. Anume împreună poate fi găsită o soluție care într-adevăr să ajute acea femeie și acel copil.”
Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „În Republica Moldova, niicodată nu am avut atâta voință politică pentru a face față acestui fenomen. În domeniul sănătății, muncii, protecției sociale și legale, dacă nu acționăm la timp, atunci acest lucru costă vieți omenești. Atunci când avem o problemă extrem de complicată, pe de o parte, iar pe de alta, avem resurse limitate – cel mai eficient mod de a acționa este să prioritizăm. Înțeleg că în acest domeniu trebuie să avem o abordare multidisciplinară, dar în primul rând, noi trebuie să avem niște priorități foarte clare. Dacă noi vrem să ne mișcăm foarte clar și decisiv în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței, prioritatea numărul unul și unica prioritate trebuie să fie prima linie. Fără investiții clare în competențe, în salarii, în mai multe resurse în prima linie - oricare altă intervenție și discuție va fi marginală.”

Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției: „Ratificarea de către Republica Moldova a Convenției a demonstrat atașamentul țării noastre față de spațiul valoric democratic european și mai ales, a impus o atenție reînnoită a politicilor existente în acest domeniu. Politicile și eforturile trebuie să se focuseze pe patru piloni: prevenirea violenței, protecția victimei, urmărirea penală a făptuitorilor și integrarea bunelor politici coordonate. În ultimii 3 ani, eforturile au fost canalizate spre acțiuni concrete care să genereze rezultate pe acești piloni. Pe linia Ministerului Justiției, s-au operat mai multe modificări ce țin de revizuirea contravențiilor, de înăsprirea pedepselor pentru agresori și mai ales, ce țin de garanțiile procesuale de care să beneficieze o victimă atunci când este în fața justiției.”
În cadrul evenimentului, s-a pus accent pe rolul GREVIO în monitorizarea implementării Convenției de la Istanbul, fiind evidențiate realizările și provocările legate de combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie în Republica Moldova. Astfel, conform raportului GREVIO din 2023 al Consiliului Europei, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în respectarea și aplicarea prevederilor Convenției de la Istanbul. În ultimii ani, au fost adoptate modificări legislative menite să consolideze protecția victimelor și să sprijine crearea de centre de asistență. Cu toate acestea, GREVIO recomandă intensificarea eforturilor prin alocarea de resurse umane și financiare suplimentare pentru a crește numărul adăposturilor și pentru a extinde accesibilitatea acestora, în special în zonele rurale și pentru femeile cu dizabilități.
În cadrul panelurilor de discuție, au fost abordate modalitățile de colaborare pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor, cu un accent deosebit pe prevenție. Participanții și participantele au discutat despre rolul fiecăruia în construirea unei societăți fără violență, despre protecția ca element-cheie al siguranței și sprijinului pentru victime,
precum și despre importanța tragerii la răspundere a agresorilor.
Conferința a constituit o oportunitate valoroasă de a analiza impactul măsurilor adoptate până în prezent și de a identifica soluții practice la provocările existente. Discuțiile au evidențiat necesitatea unei colaborări strânse între autorități, organizații internaționale și societatea civilă, astfel încât să se asigure o implementare eficientă a standardelor
europene privind prevenirea și combaterea violenței. De asemenea, a fost subliniată importanța educației publice pentru schimbarea mentalităților și promovarea egalității de gen, considerată a fi o componentă esențială în construirea unei societăți fără violență.
În data de 14 octombrie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a votat ratificarea Convenției de la Istanbul. Prin ratificarea documentului, autoritățile țării noastre s-au angajat să garanteze pedepsirea corespunzătoare a violenței împotriva femeilor, să aloce resurse pentru funcționarea centrelor de criză pentru victimele violenței, să asigure linii telefonice de urgență, disponibile 24 din 24 de ore, să ofere adăposturi pentru victimele violenței și să faciliteze accesul la servicii de consiliere psihologică și juridică.
Conferința a avut loc în cadrul proiectului Oficiului Consiliului Europei la Chișinău „Sprijin în implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova” și a urmărit creșterea gradului de conștientizare între diverși actori privind standardele europene de egalitate de gen și protecție a victimelor.