ANPCV a semnat un Acord de colaborare cu Centrul Internațional „La Strada Moldova”

11.09.2024

Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie a semnat, pe 11 septembrie 2024, un Acord de colaborare cu Centrul Internațional „La Strada Moldova”, având ca scop consolidarea cooperării între cele două instituții în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Acordul a fost semnat de către Viorica Țîmbalari, Directoarea Generală a ANPCV, și Elena Botezatu, Directoarea Executivă a Centrului Internațional „La Strada Moldova”, și este valabil pe o perioadă nedeterminată.

Documentul prevede crearea unui cadru de cooperare eficient, reglementând principiile, mecanismele și acțiunile comune care vor fi întreprinse pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței. Acordul subliniază importanța colaborării interinstituționale pentru dezvoltarea unor inițiative comune în vederea protejării drepturilor victimelor și a combaterii violenței de gen.

În cadrul întâlnirii, părțile au discutat despre domeniile prioritare de colaborare și acțiunile imediate necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite. De asemenea, au fost stabilite direcțiile de acțiune pe termen scurt și lung, menite să consolideze răspunsul instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea violenței.